Meniu

Viață de pisici cu oameni. Amintiri din copilărie

– Ilie, nu te superi dacă pun și eu un copan peste tine, nu? Te primesc în coș la mine, dar nu vreau să dorm înghesuit! Mă știi, doar, îmi place relaxarea.

– Hei, bro, Grigore! Stai așa! Eu un vreau niciun copan, nu mănânc carne, știi bine! De ce-mi faci mizerii din astea, ca să scapi de mine? Nu suport mirosul ăla!

– Frate, frate, nu te precipita, calm down! E o vorbă așa. Nu știi că aia mică așa îmi zice-n glumă: că eu am copane și nu picioare. Cic-aș fi plinuț, îi răspunde Grigore aproape râzând cu mustățile până la urechi.

– Aaa, ok, că m-ai speriat. Sigur, poți să te întinzi, știi că nu mă deranjează. Eu dorm oricum. Important e să fiu în coș cu cineva, să nu stau singur. Mai schimbăm o vorbă până adormim.

Grigore își întinde piciorul. Îl ia cu moleșeală și ațipește. Se lasă liniște. În câteva secunde se umple cu tors. La-nceput se aud ca niște motorașe în surdină, apoi din ce în ce mai tare.

– Auzi, bro? Oare de ce-au pus ăștia steluțe verzi pe pereți? Așa…..din loc în loc.

– Ilie, ai adormit și vezi steluțe?

– Nu, mă, uite alea din dreptul dușului, astea de deasupra noastră, de la oglindă…. Patrate mari, patrate mari, pac niște steluțe! Patrate mari, patrate mari, pac niște steluțe!

– Da, ai dreptate, dar nu mă interesează. Oricum, o fi ceva important pentru ei, că mai știi cât au umblat după ele să le potrivească!! Din magazin în magazin și-apoi în depozite cu cataloage, ba că nu merge culoarea, ba forma…. cred că îi ajută pe ei la ceva….

– Ce vremuri, măi, frati-miu, ce vremuri!! Mai știi? Umblau după materiale de construcție…. erau când în Brașov, când în București, pe coclauri pe te miri unde. Și peste tot ne luau cu ei. Noi locuiam într-o cutie. Tata o căra la subraț. Ce mici eram!! Parc-a fost ieri!

Deși trezit brusc, Grigore se prinde și el în nostalgia lui Ilie. Prima amintire i-a fost o piele caldă, care i-a vorbit frumos. Din când în când îi dădea un lichid. Cu timpul a-nceput să i se crape ochii și să vadă. Îi apăreau în față aceleași chipuri. Un bărbat și o femeie. Femeia a fost mai mult implicată în cutie, aproape tot timpul. Ea cobora când fața, când mâna și le făcea curat:

– Să vă schimbe, mama, cârpele, că ați făcut pe voi, dragii lu’ mama. Și uite, că pune mama aici și blănița asta artificială ca să țină loc de mama voastră adevărată.

– Da, măi, frate! Mai știi cum dormeam pe bordul mașinii? Ne bătea soarele, ce bine era…. noi eram ca niște cadouri că ne scoteau din cutie când ajungeau la câte-o casă. Și noi ne distram și alergam, făceam meciuri, între noi, cu ei, cu pantofii….. ne suiam și pe televizor în fugă…. și cum am căzut cu mileul….. Distracţie!

– Când am fost ilegal la pensiune, mai știi? Se duseseră ei după uși pentru casă și i-a prins noaptea în Câmpulung. Și-au trebuit să înnopteze, dar unde-au fost primiți, li s-a spus că n-au voie cu animale. Ce emoții am avut! Pe noi ne-au lăsat în mașină când au intrat în casă prima oară, dar s-a-ntors Tata imediat. A luat cutia cu noi, a acoperit-o c-o haină și ne-a zis în șoaptă:

– Băieți, acuma să nu scoateți un sunet că altfel dormim toți în mașină! Și-a intrat în casă tiptil, cu noi la subraţ.

Baghera se trezeşte și e tot mai prins de discuția celor doi. Nici urechile cât peşterile și nici ochii cât cepele nu-i mai sunt de folos. Sare din patul lui și se alătură fraților.

– Cuuum, voi veniți dintr-o cutie? Woooow! Nu pot să creeed! Mama voastră e cutia? Și a mea la fel? Atunci de ce nu suntem pătrați?

Grigore și Ilie bufnesc în hohote. N-au loc în coș, că s-ar fi tăvălit pe spate și cu labele-n sus de atâta haz.

Când spiritele se liniștesc, Ilie îi explică ocrotitor:

– Baghera, dragul meu, noi nu venim dintr-o cutie. Noi venim din gârlă. E locul ăla de lângă casă, pe unde curge o apă.

– Da, știu, știu! își amintește încântat. Am stat aproape 3 zile într-un copac și tot mieunam că mi-e frică, mi-e frică! Și Tata a venit să mă salveze, dar eu nu și nu și era să cadă din copac din cauza mea….. Până la urmă am coborât. Știu! Și ăla e locul de unde apar pisicile? Adică ne aduce apa?

– Baghera, tinere, îi spune Grigore apucându-l părintește pe după gât. Avem destine diferite. Dar toți ne tragem din pisici. Pe noi ne-a părăsit mama noastră după ce ne-a făcut, iar pe tine te-a aruncat un om rău. Nu ne aduce apa. În principiu, nouă nici nu ne place apa. Cutiile da, însă asta e altă poveste. Și-acum, hai, du-te la tine în coș că suntem prea înghesuiți. Și te-ai mai așezat și pe coada mea.

– Dar vreau să știu povestea, povestea voastră! vociferează Baghera pe tonul chițăit.

– Baghera, hai să mergem împreună la tine și ți-oi mai povesti eu câte ceva. Să-l lăsăm pe Grigore să doarmă.

Sar amândoi din coș. Grigore își savurează spațiul, e doar al lui. Se lungește pe spate, își intinde labele dincolo de margini. În sfârșit poate să-și țină și coada în ce poziție are chef.

– Pfuu, ce ți-e și cu tinerii ăștia! Cresc și nu-și cunosc istoria! Dar na, ce pot eu să fac? Mai bine am grijă de mine și mă respect! Acu’ se duc și ăle 9 vieți și cu ce m-am ales? Am io o vorbă de care țin aproape: prestează la minim, trăiește pă maxim!

(urmează)

Categorii:  Din mers, Portrete

Tags:  

Comentarii

  • Publicat ianuarie 27, 2017 15:39

    Petro

    Mulțumesc. :)