Meniu

Luminile din Ruzafa

Când căutăm dragoste, inima ne e deschisă. Undeva, liniile ei nu se mai întâlnesc ca să primească. Mereu mi-am închipuit că acolo unde se unesc în picătură. Și rămân așa, ca două brațe-n așteptare.

Apoi apare amorul și o-nconjoară, se strecoară înăuntru pân-o umple. Niciodată nu intră cu măsură; e mult și se-nghesuie peste poate. Atâta se împinge, mai să spargă inima. Care bate tare, din ce în ce mai tare: iubirea se mișcă-n ea și o face să tresară.

Inima se face că nu poate, dar în sine-i bucuroasă. A primit ce își dorea. Așa că de cum se umple, începe să se închidă. Încet-încet până se face-ntreagă și liniile i se-ntâlnesc din nou. Poartă-n ea o lume fără cale de întors. Dragostea când își alege-un suflet și-l face casă. Și de-acolo nu mai pleacă, nici măcar când inima ar vrea.

Așa mi s-au părut luminile din Ruzafa, un cartier din centrul Valenciei. A devenit tradiție ca de sărbătoarea Las Fallas să se împodobească străzi din cartiere. Dar unele anume, cele din acest cartier, sunt cap de afiș de ani de zile.

Aici nu decorul impresionează, ci spectacolul de lumini și muzică.

Inimile mari cât casele umplu strada de la un capăt la altul. Cele de la intrare sunt deschise, iar pe măsură ce se-naintează se închid câte un pic. Până când cea din capăt este o inimă întreagă.

Merită să vedeți înregistrarea. Începutul a fost puțin bâlbâit, până a-nceput muzica. Dar și când a intrat dragostea-n ele, toate s-au luminat și au strălucit.

Luați și vă bucurați și de sonor nu uitați!

Categorii:  Din mers, Orizonturi

Comentarii