Meniu

Două luni prin Asia. Ieșirea din labirint

Lipicios

Nota lui Brad. Cum m-am cunoscut cu Andreea o să povestească ea. Ce-am făcut, ce-a făcut o să povestească tot ea. Eu vreau să spun atât: mă bucur și mulțumesc întâmplării (și rețelei Facebook) că mi-a adus-o în cale pe Andreea, o avocată de 40 de ani cuminte, vie, caldă și curioasă ca un copil. Am descoperit-o călătorind împreună și acum o redescopăr, cu aceeași plăcută surprindere, citind că cele două luni petrecute în Asia au reprezentat pentru ea ieșirea din propriul labirint. Hai să vedem cum a făcut. Sărutmâna, Andreea.

Labirintul.

Când eram mică tata mă ajuta să-mi strunesc răbdarea aratându-mi cum se învăţase singur, mai în tinerete, să îşi ţină nervii şi neliniştile în frâu când situaţia chiar nu-i permitea vreo manifestare. Pe o hârtie albă, cu pixul sau cu creionul, desena linii continue, subţiri, şerpuitoare, care, până la urmă, prindeau forma unui labirint.

Nici lipsa de spaţiu pe coala de hârtie (dacă se termina lua alta), nici pasta pixului care se consuma şi nici vârful creionului care se rupea nu-l făceau să se oprească. Era într-un fel de transă, curbă după curbă, stânga-dreapta, mărunt-mărunt-mărunt….. Doar când simţea că starea s-a dus sau că se putea manifesta calm, doar atunci punea punct.

O destinaţie precisă și un traseu incoerent, aşa arăta itinerariul ultimilor mei ani. Un labirint pe care mi l-am desenat singură și în care m-am tot pierdut cautând ieșiri nepotrivite.

Dead ends.

După un timp m-am uitat la desen, m-am uitat la mine și m-am întrebat, năucă: “Asta am vrut? Un dead end? Un worst case scenario? Cum am ajuns aici? Ce fac mai departe?” Încercând să scap, am ajuns să desenez un alt labirint, în care sfârșesc captivă ca un fluture în țesătura păianjenului.

Răspunsurile nu le găseşti forţându-ţi şi scremându-ţi fiinţa. Trebuie sa fii lejer şi liber pentru ca ele să ajungă la tine. Conştientă de asta mi-am făcut bagajul şi-am urmat destinaţii după destinaţii. Când te mişti, după ce ai stat o perioadă neclintit, într-o singură poziţie, eşti plin de furnicături şi înţepături în mâini și picioare; la început durerea e intensă, apoi din ce in ce mai slabă, până nu mai simţi nimic şi ajungi poți să alergi în voie. Libertatea de mişcare şi decizie au fost marele meu noroc.

Vreau să plec din viața mea.

După aproape 13 ani de muncă pe cont propriu, într-un domeniu arid, nefiind copilul vreunui nume care să-mi deschidă uşi, cu lehamitea în gât de toată prostituţia intelectuală şi caracterială la care te obligă sistemul românesc – mai ales dacă vrei să supravieţuieşti pe cont propriu, profund nefericită de starea centrifugală în care eram prinsă (zi de zi învârtită până dincolo de limite), tot căutam siguranţa şi liniştea unei vieți banale, care să-mi permită un minim control.

Cea mai nefericită povestire de amor pe care o trăisem mă coborâse în tomberonul vieţii, aşa că fusesem servită aproape cu tot ce se găseşte în zona respectivă.

Am decis să plec puţin din viaţa mea, în străinătate. A călători este unul din lucrurile care mă fac fericită şi acesta a fost medicamentul potrivit.La început mi-am ales destinaţii comode și ușor accesibile, prin Europa. Am colindat câte o lună în fiecare. Singură.

O ușă deschisă.

Oameni pe care nici nu-i cunoşti îţi pot deschide uşi şi schimba viaţa. Trebuie doar să fii în încăpere şi să vrei să ieşi. Sau să intri. În funcţie de fiecare. Am ratat tura organizată la începutul lui decembrie de Brăduţ Florescu în sudul Thailandei. Locuri neumblate, neturistice, descoperite de el în du-te-vino-ul lui. Dar m-am asigurat că sunt prinsă în cea din februarie.

Din nelinişte în curiozitate, din curiozitate în căutare, unde să mă mai duc şi ce să fac în zonă, m-am năpustit pe capul omului și-am stat acolo până i-am stors un itinerariu.Voiam să răscolesc lumea, aflu răspunsuri, să-mi găsesc liniştea, independent de vreo prezenţă în viaţa mea.

Brăduţ mi-a arătat ce era în spatele uşii la care mă tot uitam cu ochi tâmpi dar n-aveam curaj s-o deschid. Îi eram o străină; nu ne lega nicio amintire comună, nici măcar nu ne cunoscuserăm personal până atunci.

I-am admirat seriozitatea şi implicarea cu care a abordat cererea mea de a-mi trasa nişte direcţii şi de a mă-ndruma. Unde să merg singură, unde să nu merg, mi-a recomandat ghizi pe care el i-a testat personal, mi-a călăuzit experienţele cu deschidere şi bună credinţă.

Aveam deja mai multe certitudini: “Kuala Lumpur va fi baza. Acolo o să zbori de la Bucureşti și de acolo te poţi plimba liniştită în toate direcţiile. Şi, dacă vrei, înainte să înceapă tura din februarie, vii la noi la Khanom şi stai fără să faci nimic, doar te relaxezi.” Mi-a spus că e cazul să șed pur şi simplu locului o perioadă, să mă calmez, pentru că stresul și încordarea răzbăteau și în mesajele pe care i le scriam. În linii mari, itinerariul era gata. Și datele.

17 ianuarie-21 martie.

“Câââââââââât? Două luuuni? Atât de mult?” Asta a fost reacția majoritară.Să nu ai tu credite de plătit pentru casă, maşina, să nu ai o casă proprietate personală, să iţi pui viata în cui şi să-ţi iei tălpaşiţa pentru 2 luni, în Romania zilelor noastre e cam de neconceput.

“Și ce o să faci atâta timp printre străini?” M-am antrenat în gând să nu răspund tendenţios, să nu ţin prelegeri şi teorii, doar să accept că oamenii se vor mira, vor reacţiona şi atât. Să-mi văd de drumul meu.

Părinţii au fost printre cei ale căror reacţii m-au surprins în sensul bun. Pe de o parte, ei ştiu ca n-au cum mă opri când mi se pune ceva-n cap, iar pe de alta, erau în cunoştinţă de cauză cu privire la nefericirea şi căutările mele. Colegii la birou au avut un răspuns similar.Am plecat cu sufletul ușurat că nu las în urmă oameni dragi îngrijorați. Restul să spună ce-or vrea.

Nefiind la prima plecare de una singură deja făceam gașcă bună cu mine însămi, inclusiv cu acea parte care bombăne, vorbeşte neîntrebată şi-mi dă nelinişti când mi-e lumea mai dragă. Mă gândeam doar la surprizele ce ar putea veni din Asia, lumea în care ajungeam pentru a doua oară, dar pentru prima dată de capul meu. Mai fusesem la Phuket într-un sejur acum câțiva ani.

Ochii închiși, inima largă.

Nu mi-am pregătit plecarea cu vreun studiu. Că doar nu sunt tata (o enciclopedie ambulantă) şi nici curiozitatea ştiinţifică nu mă dă afară din casă!

M-am aruncat singură pe “planeta Asia” despre care nici nu îmi creionasem nicio variantă de scenariu. Repere geografice am cules la faţa locului, în funcţie de nevoi. M-am lăsat condusă doar de simţuri şi am explorat exact ce mi-a făcut cu ochiul.

Exceptând tura din Thailanda, deja organizată şi progamul stabilit în Borneo-Malaezia, restul nimic nu era bătut în cuie. Nici măcar biletele de avion în regiune. M-am adaptat împrejurărilor şi momentului.

Atât cât am umblat în fiecare din cele patru ţări, că am fost pe o insulă, pe apă, sub apă, în junglă, pe munte sau la hotel, am avut revelaţia unei lumi imense şi foarte diverse, care atunci mi se înfăţişa pentru prima oară în toată splendoarea ei.

Întâmplarea în sine s-a desfaşurat exact cum a recomandat Brăduţ: Kuala Lumpur mi-a fost bază şi un fel de casă din care-am tot plecat și la care m-am tot întors în preumblările celor 2 luni.

Khanom. Părinții mei thailandezi.

Primul drum l-am făcut spre Thailanda. Conform “prescripției medicului”, în primele două săptămani m-am relaxat în Khanom, un sat liniştit, neturistic, cu aer de Capăt al Lumii. M-am simțit ca acasă la micul resort înfipt în nisipul plajei, unde “Thai Mama” si “Thai Tata”, proprietarii, m-au adoptat ca pe o fiică. Deşi ne-am înțeles greu, cu puțina lor engleză și cu semnele mele expresive am reușit să împărtăşim gânduri, impresii şi informaţii despre familiile noastre. Am fost de-a casei.

În această perioadă am cunoscut cateva rânduri de români “duși de-acasă”, veniţi în zonă tot ca să vadă Khanomul, pe Brăduţ și pe Elena. Am întâlnit atât de mulţi români frumoşi aici câţi nu am cunoscut în cele trei decenii de trăit în Capitală.

Dintre ei m-a impresionat un cuplu de tineri bucureșteni, ambii trecuţi un pic de 30 de ani. Ea-muzeograf, premiată a Academiei Române, angajată a Muzeului Ţăranului Român, implicată în multe proiecte culturale. El-pasionat de fotografie, angajat al unei firme cu sediul în Romană. Îşi programaseră minuţios, cu 8 luni în urmă, călătoria în Thailanda și Cambodgia.

Cu pasiune despre pasiune.

Ca să şi-o poată permite cu salariile lor “de intelectuali”, el şi-a vândut bicicleta dragă şi amândoi au facut economii la sânge (nu fumează, nu beau, nu ies în oraș, stau cu chirie).  Privindu-i, aş fi putut să îmi explic bucuria cu care-şi trăiau concediul, chiar în condiţii materiale aspre, prin ceea ce mie îmi lipsea (cum altă dată aş fi făcut): aceea că ei se au unul pe altul şi că se înţeleg.

Dincolo de toate nemulţumirile lor obiective faţă de hibele sistemului românesc, oamenii aceştia m-au emoţionat profund prin decenţa propriilor trăiri, dar mai ales pentru căşi-au găsit echilibrul în pasiune. Niciunul dintre ei n-ar face altceva decât ce face în prezent. “Asta ne reprezintă.”I-am ascultat argumentându-şi pasiunile cu pasiune. Ei au fost primii din şirul indiciilor către răspunsul căutat.

De la Khanom și de la draga de Thai Mama am plecat pentru 2 săptămâni prin sudul Thailandei, în compania unor oameni pe care atunci i-am intâlnit prima dată. Diferiţi ca personajele unui film, am făcut o echipă atât de frumoasă că zici că fuseserăm la casting (sau poate că fuseserăm și uitase Brăduț să ne prevină). Am vizitat optsprezece insule, am văzut nu mai știu câte plaje, ne-am bălăcit singuri prin lagune albastre, ne-am fotografiat, am râs, am cântat ca niște vechi și buni prieteni.

Borneo. Intens.

Apoi back to base, de unde am zburat către Borneo. Cele nouă zile programate au devenit trei săptămâni.Natură sălbatică, junglă, animale, pentru prima dată s-au derulat în faţa ochilor mei episoade live din Animal Planet şi National Geographic. M-am reîntâlnit cu mine însămi şi propria-mi voinţă urcând pe vârful Muntelui Kinabalu. O experienţă care m-a provocat psihic şi fizic în egală măsură, aproape de limită. Borneo fost cea mai intensă parte a călătoriei, o parte de care mi-aş dori să-mi pot agăţa viaţa, cumva, în viitor.

Și iar back to Kuala Lumpur. De acolo am zburat spre Bali şi Singapore.

Bali. Oana.

Citisem că Bali abundă de spiritualitate, iar eu am primit porție dublă prin prezența Oanei, “românca din Bali”, recomandată tot de Brăduţ și Elena.

Oana means genul de om care îşi deschide sufletul şi casa necondiţionat. Oferindu-se să mă ajute cu găsirea unei cazări în Ubud, pentru că planurile îi fuseseră încurcate de o persoană neserioasă chiar cu câteva ore înaintea aterizării mele, a rezolvat problema acelei nopţi într-o manieră proprie: m-a cazat în camera ei, în patul ei cu baldachin, ca din povești. Ea și-a improvizat culcuș pe o saltea împrumutată de la vecini.

Oana este…un lider nativ care îţi arată drumuri, îţi deschide uşi, dar rămâne în spatele lor dacă nu îi ceri prezenta. E un OM despre care nu poţi scrie în doar câteva cuvinte, pentru ca te copleşeşte prin însuşi felul ei de a fi: decentă, autentică şi curată, o femeie care nu şi-a pierdut calitatea şi substanţa.

Oameni și povești.

Deși par ușor de citit (nu la textul de față mă refer), te poți trezi că, în mijlocul distracției, când toata lumea râde cu gura până la urechi, eu îmi las colţurile gurii în jos, din cauză că nu ştiu ce a zis nu ştiu cine. Uneori mă surprind și pe mine.

Mi-am zis să mă “decuplez” puţin, să mă las purtată către oamenii care-mi vor tăia calea. Şi aşa am făcut.

Am povestit mult cu oameni până atunci necunoscuți, cu John, englezul bogat venit la scufundări în Sipadan, al cărui comportament nu trăda nimic din lumea căreia îi aparţinea, cu Helen antropoloaga, care trăind de 8 ani în Malaezia şi împrietenindu-se cu o familie de pescari, încerca să îi ajute, cu chelnerii cu care am legat discuţii tonice şi inofensive, cu perechea austro-germană care-a fost de acord să împărțim camera la popasul de noapte spre Muntele Kinabalu.

Cu ghizii, care mi-au fost mai mult parteneri de călătorie decât prestatori de servicii, am împărtăşit experienţe personale, gânduri, bucurii mărunte, neputinţa fizică, nisip şi scoici, surpriza apariţiei în drum a elefanţilor şi a nu ştiu câtor maimuţe, cu neamţul Hans, de profesie contabil, care experimenta şi el pentru prima dată Asia, am împărtășit mirarea și curiozitatea.

Pe toţi cei cu care m-am petrecut i-am pus sub lupa proprie. Ca în clasele primare, mi-am desenat o mulțime aparte unde i-am inclus pe toţi, unul câte unul, încercând mereu să îi înţeleg şi să le aflu un numitor comun.

L-am aflat într-un final. Indiferent de meserie, de motivul prezenţei sale în acel colţ de lume, mai presus de plăcerea de a călători, fiecare şi-a prezentat, într-un fel sau altul, motorul propriei existenţe.

“Mi-a plăcut locul, mi-au plăcut oamenii atât de mult că nu am mai vrut să plec. Câştig mai puţin decât dacă aş fi lucrat nu-ştiu-unde, dar pur şi simplu aici mi-e bine şi nu am să plec în altă parte decât dacă se va schimba ceva în rău”, s-a prezentat James, instructor de diving, un învăţător filipinez care-şi părăsise ţara în urmă cu 3 ani.

Joe, unul dintre ghizii din Borneo, lucrează de 17 ani în domeniu: meseria asta e viața lui, lucru care răzbate prin toţi porii. “Va veni şi vremea să mă aşez, lucrez la asta, dar oricât de greu ar fi, aici rămân pentru că am de arătat lumii atâtea bijuterii ale naturii ascunse aici”, mi-a zis.

Provenind dintr-o familie de clasa mijlocie, Helen, antropoloaga, a lăsat comoditatea şi avantajele unei vieţi în Marea Britanie pentru a se implica într-un proiect de conservare a vieții marine. “Părinţii mei sunt supăraţi că nu mai am un job de câteva luni, dar eu ştiu că atâta timp cât sunt aici, lângă apă şi în natură, e imposibil să nu-mi găsesc un nou proiect. Când faci ce-ţi place vezi totul altfel şi nici nu mai disperi să împlineşti nu ştiu ce ambiţii.”

Ce lipsea?

Am înţeles atunci că lucrurile stau cumva astfel: nu lipsa unui el constant este sursa neîmplinirii, ci abaterea de la pasiune, de la bucuria crudă a vieții, pierderea într-o existenţă aproape paralelă cu mine insămi.

Dincolo de împlinirea firească la care ajungem trăind o viaţă în doi, avem nevoie să ne afirmăm individualitatea şi spiritul. Şi asta nu este posibil decât urmărind ceea ce ne ține vii, nordul esenței noastre de oameni.

Acum, după atâtea experienţe şi căutări, ştiu că orice deviere de la natura personală nu poate avea decât un singur rezultat: neîmplinirea.Cândva, demult, am dat plăcerea scrisului pe siguranţa materială. M-am dezis fără regret de pornirile artistice ca şi când nu-mi aparţinuseră şi nu-mi dăduseră satisfacţii. M-am trădat, acum îmi cer iertare și încerc să intru iarăși în grațiile cuvintelor.

Cu toată îndârjirea de a ajunge acolo unde îmi propusesem am uitat de mine. Am mers împotriva propriului instinct, am înaintat toți acești ani în direcția greșită și cu frâna de mână trasă.  Acum am realizat că o investiţie, oricât de mare ar fi ea, dacă nu serveşte realizării visului e o tristă irosire.

Categorii:  Orizonturi, Portrete

Comentarii

  • Publicat aprilie 27, 2015 21:52

    valentin tigau

    Frumos text.Felicitari!
    • Publicat aprilie 27, 2015 22:38

      Maria Mazilu

      Mulțumesc!Asia, este o lume aparte, care îți dă un reload și te inspiră!
    • Publicat decembrie 19, 2015 16:16

      Maria Mazilu

      Mulțumesc frumos și mii de scuze pentru răspunsul (mai mult decât) întârziat! La vremea la care mi-ați scris eram la începuturile online-ului și nefiind familiarizată, am omis tot felul de lucruri și făcut gafe! Între timp am ajuns să ne întâlnim pe facebook. Sărbători cu bine alături de cei dragi!
  • Publicat aprilie 29, 2015 08:31

    Marinel

    imi place cum gandesti:"O călătorie prin Asia și în mintea mea","Vreau să plec din viața mea". Bv, esti sagetator? Cred ca te-a bucurat mult aceasta calatorie.
    • Publicat aprilie 29, 2015 11:53

      Maria Mazilu

      Da, a fost o călătorie de neuitat. Asia e o lume-univers și am avut noroc și de oameni foarte faini.
    • Publicat decembrie 19, 2015 16:19

      Maria Mazilu

      Bună. Grămezi de scuze pentru răspunsul super-întârziat, dar la vremea la care l-ai trimis nu l-am văzut, nu eram familiarizată deloc cu folosirea blogului și am făcut tot felul de gafe :-) Nu sunt săgetător. Da, a fost o călătorie care a-nsemnat un nou început pentru mine. Asia este specială!
  • Publicat aprilie 30, 2015 17:31

    varban

    draga mea doamna, ai descris in toata splendoarea natura si minunile lumii care au reusit sa-ti redea increderea in tine si-n oameni. Este bonusul tau pentru stresul si frustrarea de care ai avut parte. Viata este asa cum ti-o cladesti tu...nu altii...aste este stiut...si tu ai reusit...FELICITARI! ...te sfatuiesc sa publici tot ceea ce ai scris...impreuna cu albumul tau foto...BRAVOOOOOOO!...esti super si iti doresc sa ai parte numai de ceea ce-i mai frumos si pur pe acesta lume! Cu drag Gela Varban
  • Publicat mai 1, 2015 09:12

    Ioana

    Foarte frumos! Ma bucur ca am citit postul tau. Si ca ai impartit cu noi intalnirile tale cu Oameni si cu Tine!:) si voi reveni aici!:)
    • Publicat mai 1, 2015 09:17

      Maria Mazilu

      Mă bucur! Vă mulțumesc!
    • Publicat decembrie 19, 2015 16:09

      Maria Mazilu

      Cu scuzele de rigoare, acum am văzut postul..... la vremea la care l-ați postat eram la începuturile online-ului și am făcut gafe până m-am familiarizat! Sper c-ați mai trecut pe la mine și să mai reveniți! Sărbători cu bine alături de cei dragi!
  • Publicat mai 7, 2015 10:43

    Mihaela

    Mi-a placut ce-ai scris , ce ai calatorit si ce ai trait. Keep on going. O sa te citesc
    • Publicat mai 7, 2015 16:04

      Maria Mazilu

      Mulțumesc frumos! Mă bucur enorm când oamenii se regăsesc în ce scriu! Dacă ți-a plăcut ce și cum scriu, pe blog găsești mai multe articole. Scriu și despre oameni obișnuiți și speciali, despre întâmplări din viața de zi cu zi și locuri prin care am trecut.
  • Publicat mai 7, 2015 12:10

    Raluca Maria Preda

    O revelație. Da am avut o revelație citindu-va. De ce? Cred ca atunci cand credem ca am atins fundul prăpastiei, atunci cand " murisem" se produce un declic. La dv a fost Asia( Thailanda ) programată , la mine la fel dar, culmea, neprogramată. De ce? O persoana Draga mie si sotului meu, un membru al familiei, a demenajat in Thailanda pentru o perioada de timp si, am plecat pt o luna sa-l vedem!!! O luna, mi-am zis si eu la inceput! Ei bine, pe el nu l-am vazut, nu a apărut...surpriza, durere, întrebări si raspunsuri paradoxal minunate in acest colț de rai. Cum spunea Cioran " multumesc dusmanilor mei caci datorită lor sunt ceea ce sunt azi! In fiecare DUȘMAN se afla un BUDHA" Ei bine da! Ii multumesc fratelui meu ca, ne-a convins sa mergem pana acolo chiar abandonându-ne. A fost o descoperire complexa si un amalgam de sentimente, a fost ca atunci cand joci " alba- neagra", imi închipui! Lumea aceea mi s-a lipit de suflet. Respiram ZEN cu un nod in gât , tocmai asta face toata diferența. Mi-am pus întrebarea: Doamne daca exista asta ce caut eu dincolo? De la descoperirea mea ma întorc in fiecare an sa-mi iau o luna gura de LUMINA si de ZEN. Imi las sufletul acolo si ma întorc la treburile lumești cu durere, tristete si speranța ca ma voi reîntoarce. Din tot ce am vazut in LUMEA asta mare, si am vazut, Asia( Cambodgia, Vietnam)si mai ales Thailanda, mi s-a lipit de suflet contopindu-se cu el. Traiesc cu dorul ei... Astept cu nerăbdare sa va recitesc. Sa ma întâlnesc cu mine, aici, la tine!!!
    • Publicat mai 7, 2015 16:02

      Maria Mazilu

      În primul rând mulțumesc pentru cuvintele frumoase! Dacă scriați puțin mai mult era deja un articol, aveți talent și ritm! În al doilea rând, să ne spunem pe nume. Îmi doresc tare mult să revin curând în Asia. Este un reload pentru oricine!! E ceva acolo, în aer, îmn atmosferă, cultură (de fapt despre asta e vorba), civilizație..... Eu nu am ajuns în Cambodgia, Vietnam, sper ca următoarea călătorie în Asia să mă ducă acolo. Dacă v-a plăcut cum scriu, pe blog sunt deja postate mai multe articole. Scriu despre oameni obișnuiți și speciali, despre întâmplări din viața de zi cu zi, locuri prin care am trecut. Cred că scriu despre și pentru fiecare dintre noi. Cred că din cuvintele tale de încheiere, cu acordul tău, îmi voi face un motto :-). Superb exprimat!
    • Publicat decembrie 19, 2015 16:07

      Maria Mazilu

      Mii de scuze că nu am răspuns până acum. Cred că la vremea la care l-ați scris eram la începuturile mele în online și nefiind familiarizată, făceam tot felul de gafe! Dar mai bine mai târziu decât niciodată :-) Eu n-am ajuns în Vietnam și Cambodgia, deocamdată, dar sper curând. Am auzit că sunt superbe! Exact pentru starea și senzațiile pe care le descrieți! Asia mi-a rămas și mie în suflet! Singurul loc din Europa care se aseamănă este Spania, dar nu peste tot. Insulele Canare, în special! Sărbători cu bine alături de cei dragi!
  • Publicat mai 9, 2015 18:16

    Milan Mariana

    M-ai chemat in lumea ta si sunt fericita ca te-am urmat! Tot ceea ce am intalnit a fost fantastic! Si eu ma inscriu in randul celor care iti vor citi cu nerabdare randurile in care ne vei impartasi noi experiente si noi fotografii! Mult succes!
    • Publicat mai 10, 2015 05:41

      Maria Mazilu

      Mulțumesc din suflet! Mă bucur că vă place și că vom fi impreună!
  • Publicat mai 12, 2015 12:09

    Cristina

    Mi-a placut ce am citit. E scris frumos si cu sensibilitate. O poveste foarte personala, dar in care se regaesc multi. Succes va doresc!
  • Publicat mai 12, 2015 13:51

    Gabriela

    Cred în întâmplări, în întîlniri, în semne. Dar acum, parcă, nu le mai deslușesc pe niciuna. Am o stare de somnambulism depresiv de ceva vreme. Exprimarea aia a ta " să plec din viața mea" , sună ca un ecou al gîndurilor mele , ca un răspuns menit să mă trezească. (..) Mazy, tu ești o întîmplare frumoasă mie și îți mulțumesc că m-ai ales! Am citit cu nerăbdare și pe nerăsuflate povestioara ta și aproape că am atins cumva, cu sufletul , privindu-ti pozele, acele tărîmuri. E ca un dor acum, mai tare, mai dor, care îmi umezește ochii. Dar..zîmbesc. Mulțumesc.
    • Publicat mai 12, 2015 14:18

      Maria Mazilu

      Cred că cel mai bine ar fi să crezi în tine, în gândurile tale și să-ți dai un refresh la viață și atitudine! Eu am o vorbă și un principiu: ai grijă cum îți trăiești fiecare clipă, că a doua oară nu mai treci pe aici! Și mi-o spun mie însămi de foarte multe ori! Succes!
  • Publicat mai 24, 2015 13:54

    Bleotu Macrina

    Felicitari! Esti o fata deosebita si ma bucur ca te-ai regasit si totodata ti-ai gasit echilibrul dupa cautari diverse. Iar unor persoane ca mine, ne dai posibilitatea sa calatorim imaginar si sa visam. Succes!
    • Publicat mai 24, 2015 13:58

      Maria Mazilu

      Vă mulțumesc mult pentru cuvintele frumoase și mă bucur că v-a plăcut ce ați citit!
  • Publicat ianuarie 11, 2016 16:04

    Laurentiu Calomfirescu

    Superb. Cand recidivezi?
    • Publicat ianuarie 11, 2016 16:48

      Maria Mazilu

      Mulţumesc. În curând...... (pe marile ecrane 😀).
  • Publicat februarie 6, 2016 23:06

    Maria Marin

    Bogat și frumos suflet ai ,copil frumos . Călătoresc și eu cu tine și vad cu ochii minții tare . Îți mulțumesc !
    • Publicat februarie 7, 2016 01:07

      Maria Mazilu

      M-am fâstâcit citind mesajul dvs, zău. Mulțumesc frumos! Mă bucur enorm când articolele mele dau o stare de bine cititorilor. Vă mai aștept pe blog, la rubrica "Orizonturi" sun articole despre călătorii. :-)
  • Publicat aprilie 10, 2016 13:26

    Opris Gemelina

    Foarte frumos spus.... "Trebuie sa iesi cateodata din labirint"!