Meniu

Copii români la Hollywood

Să facem cunoștință

Am aflat de Alina şi ultima ei ispravă din povestirile unor prietene bune. Puțina informaţie ce-o primisem suna promiţător, aşa c-am ţinut s-o-ntâlnesc. Ne-am dat întâlnire la o cafenea. Știam că e Șefa şi conduce grupul, nimic mai mult. Când am văzut tinerica de pe celălalt trotuar care își scosese telefonul din geantă și apela, am dedus că ea era personajul meu.

O copilă cu chip cuminte și părul blonziu prins în coadă, subțirică, de statură potrivită. Am studiat-o cât a traversat strada către mine: colanți negri, o bluză cu imprimeuri de valuri bleumarin înspumate și-un pulover cu colțuri lungi, tot negru.

– Cine ești tu, Alina?

După un „eu nu pot să vorbesc de spre mine, că nu mi se pare că fac ceva deosebit” și câteva schimburi de cuvinte, mai de relaxare, a-nceput să iasă la suprafață și realitatea. Aceea pentru care ne-ntâlnisem:

– Păi am 28 de ani și sunt din Giurgiu. Fac dans de la 6 ani. În clasa a 8-a am participat pentru prima oară la un concurs, primul și din afara țării, în Ungaria. Am urmat „Școala de Arte” din Giurgiu, cursuri de dans la Casa de Cultură din oraș, iar la 19 ani am plecat la București unde am absolvit Facultatea „Artele Spectacolului” specializarea „Coregrafie.” Iubesc dansul și copiii, așa că a-i învăța a fost ceva firesc în viața mea, nu am avut nicio cumpănă, nu m-am gândit vreodată ce să fac?

Am început prin a preda închiriind diverse săli. După un an, am selectat copiii cei mai buni de la momentul respectiv si am infiintat trupa „Dance Word„. Membrii trupei de atunci, din 2007, in mare parte sunt și acum alături de mine.

Însă problema mea la începutul carierei era că nu mă cunoștea nimeni și nu puteam participa la evenimente cu copiii, nu îi puteam scoate pe scenă. Mai tarziu, m-am gândit că nu trebuie să sufere și alți copii sau profesori și asa am dat naștere Festivalului de Arte pentru Copii „Joy of life” („Bucuria vieții”).

Nu a fost o competiție, intenția mea a fost doar să se pună copiii în valoare, să fie cunoscuți și să ia contact între ei. Festivalul a avut succes. Părinții copiilor și cunoscuții s-au implicat, ajutorul pe care-l  primeam era doar în produse, materiale necesare, nu bani. Însă am ajuns să mă lovesc de nevoia de bani pentru că trebuia să plătesc sălile închiriate.

Cum am început să desenez bucurii

În 2007, în anul I de facultate, am înființat școala de dans sub forma unui srl-eu, pentru că aveam nevoie de o formă legală ca să-mi desfășor activitatea și să strâng bani. Țineam orele în săli diferite de sport până la un moment dat când am zis că așa nu se mai poate, cu doar 2h/săptămână copiii nu pot face performanță și am închiriat o singură sală de sport, o sală de 250 mp în care am făcut și o sală de dans.

Doar că banii ce se adunau nu-mi ajungeau să plătesc chiria și utilitățile. Am început să predau și lecții de dans la grădinițe, dar banii tot nu erau suficienți. Zilele mele erau pline, nu mai aveam cum să le umplu ca să fac și mai mulți bani. Am predat garsoniera în care stăteam cu chirie și m-am mutat într-un spațiu pe care-l închiriasem în una din camerele de lângă sală.

Am stat acolo 3 ani, până anul trecut, când am mai crescut material și mi-am permis să închiriez din nou o garsonieră.

– Cum să dormi la sală??, îi zic evident ne-ncrezătoare, dar și pe un ton jos, ca să n-o sperii.

Alina este specie rară, genul de fată foarte modestă și delicată. Avertizarea inițială, că nu poate vorbi despre ea, n-a fost nici fiță, nici semn de falsă modestie. Când am înțeles asta, mi-a fost evident că pe scaunul din față am o piatra prețioasă. Vroiam să aflu cât mai mult, totul, dar mi-am ținut caii-n frâu să nu spun  nepotrivite.

M-a privit să vadă dacă eram revoltată de ideea de-a locui într-un spațiu unde era și o sală dans, pentru că n-o credeam sau că eram uimită.

– Dar de ce faci tu toate astea? De ce-ți bați capul? Ai putea avea o viață liniștită, doar să predai ore în diverse locuri….

– Maria, eu lucrez cu copii ăștia de 10 ani! Suntem o familie! Nu pot să-i las pur și simplu! Majoritatea nu au o condiție socială bună și aici și-au găsit o bucurie, sunt utili! Uite, cei mari și buni, pot duce mai departe ce au învățat: le-am dat grupe de elevi, să le predea. Să vezi ce mândri sunt! Cât despre ce simt eu văzându-i, nu pot să-ți descriu!

Din cizme de cauciuc la festival

– Tu ai aceiași copii de 10 ani? Și cum dansează ei toți împreună, la vârste diferite?

– Da, aproape toți de la-nceput alături de mine. La Școala de dans „Dance World„, sunt 2 trupe: „Dance World” și „Dance World Junior”, de performanță și mai multe de începători. Cu ele particip la competițiile importante; de fapt ei sunt o singură trupă, se antrenează și se ajută împreună dar pentru că în competitii exista niște categorii de vârstă și conform regulamentelor, categoriilor de vârstă, i-am împărțit în mici și mari.

Când am înfiinţat şcoala, fiind o singură trupă, vedeam evoluția fiecăruia, erau buni și-mi părea rău că nu puteam participa cu ei la evenimente, să-i cunoască lumea, să prindă experiență. Nu știam ce să fac ca să fim și noi invitați și băgați în seamă. Dar știi de unde ne-a venit norocul? Poți să zici orice, pe mine nu mă interesează politica, dar nu pot să nu spun asta pentru că ne-a ajutat enorm!

– Spune-mi Alina, liniștită, nici pe mine nu mă interesează politica. Asta e o mare prostie că oamenii confundă talentul și aptitudinile unui om cu figura lui politică sau profesională.

– Șoferul Dlui. Sorin Oprescu avea fetița la mine în trupă. Și m-a întrebat într-o zi: „Da’  ați vorbit cu Dl. Oprescu, poate să vă susțină financiar (n.a. mi-a explicat că instituțiile de stat nu pot oferi sponsorizari, dar că, de fapt susținerea financiară e același lucru în termenul e diferit)?? I-am spus că cine sunt eu să se uite la mine Dl. Oprescu și să-mi susțină proiectul?

Dar omul a vorbit și mi-a aranjat o întâlnire cu dl. primar. Pfoaaa, aveam niște emoții de nu pot să-ți zic! M-am îmbrăcat frumos, doar mă duceam la o întâlnire importantă! Numai că au fost niște inundații atunci și s-a dus acolo. Eu m-am dus acasă, m-am schimbat, aveam ore cu copiii, iar pentru că ploua tare mi-am pus cizmele de cauciuc, na, m-am îmbrăcat de vreme ploioasă.

Eram în autobuz și am primit telefon de la primărie: „A venit dl. primar, poți veni acum? M-am gândit cum să mă duc așa îmbrăcată?, dar am zis că e mai important să îl întâlnesc și m-am dus așa. Acela a fost începutul: i-am spus cine sunt și ce fac, că am nevoie de ajutor și s-a implicat.

Mândru de performanțele noastre, ne-a fost alături aproape constant, iar pe mine, ca om, m-a făcut să am încredere în mine, spunându-mi mereu că „sunt foarte tare!” Dânsul ne-a dat startul de care aveam nevoie! Și știi ce mi-a zis mai târziu? Ca i-a plăcut tare mult de mine așa cum eram îmbrăcată, cu cizmele alea de cauciuc.

În 2014 m-a chemat și mi-a spus că vrea să dansăm la Institutul Cultural Român de la Viena, pentru comunitatea românilor de acolo. Mie mi s-a părut minunat, stiam că doar marii artiști au astfel de deplasări, dar mi-era și teamă. Dânsul a avut încredere și mi-a spus ferm: „Eu vreau să mergeți acolo, să vă vadă românii de afară!

Am participat si la competiții nationale, ultima s-a sfârșit cu un trofeu mult râvnit, pe care l-am obținut împreuna cu niște voci minunate: Trofeul „Mamaia copiilor”. Pe unde am fost, am câștigat și copiii au prins curaj și încredere în ei!

Olimpiada artelor

– Când mi-au vorbit de voi, prietenele mele mi-au spus c-ați câștigat calificarea la o competiție internațională. C-ați fi singura trupă din România care a fost selectată și c-o să dansați la Hollywood.

– Da, în iulie între 8 și 17 ale lunii. Este vorba de „Campionatele Mondiale ale Artelor”, WCOPA -„World Championship of Performing Arts”, echivalentul olimpiadei de gimnastică la nivel mondial. Participă competitori din peste 63 de state ale lumii și se desfășoară pe mai multe tipuri de aptitudini: vocal, teatru, dans etc.

România participă cu un lot național pentru prima dată în competiție. De anul trecut există și un reprezentant al competiției pentru România, Urtoi Cătălin împreună cu Alina Todașcă. Ei adună dosarele, le înscriu și le trimit pentru selecție. Iar noi am câștigat dintre sute de momente trimise din toată lumea. Eu nici nu le-am spus copiilor că i-am înscris (am înscris ambele trupe), pentru că nu vroiam să fie dezamăgiți. Își făceau iluzii și dacă n-am fi reușit?

Oricum, mi-am spus că dacă va fi admisă doar o trupă, nu voi participa: ori toți, ori niciunii! Au muncit toți împreună atâția ani și acum n-ar fi fost drept unii să rămână acasă și alții să plece. Dar am fost admiși cu ambele trupe!

– Și trebuie să pregătești ceva anume, nu?? Sau există o tematică din care își aleg competitorii??

– Fiecare trupă trebuie să aibă 3 momente. Cei mici vor avea un dans de caracter pe „Ciocarlia”, un dans extravagant pe „Alejandro” a lui Lady Gaga, iar pentru al 3-lea dans încă nu m-am decis, iar cei mari un dans de caracter pe „Șatra in asfinţit” a Loredanei Groza, un moment Eart Song a lui Michael Jackson, în care vor salva lumea și un moment Dracula (încă nu am ales muzica).

Gunoaie, fote, costume

De acum ar trebui să mă preocup de costume, mai exact de materialele pentru ele. La momentul cu salvarea Pământului de la poluare și gunoaie, am nevoie de un material care să se muleze bine pe corp, pe el să pot prinde cutii și diverse lucruri reprezentând gunoaie. Așa vor începe dansul, cu diverse gunoaie acoperind un glob pământesc mare – sperăm să găsim unul cât mai mare și gonflabil, pentru ca la sfârșit să-l curețe de gunoaie, semn că omenirea a fost salvată și e curată. Trebuie să fie materiale de o anume calitate.

Iar despre costumele țigănești …….. numai o fustă are 16 m de material plus că ea trebuie să aibă pliuri, iar presele de pliuri astea costă mult. Și asta e fusta care se vede pentru că pe dedesubt mai este o altă fustă: atunci când se învârtesc și se ridică prima fustă, să se vadă fusta de dedesubt.

Am mare nevoie de ajutor și m-am gândit să apelez la Comunitatea Romilor, dar chiar nu cunosc pe nimeni acolo, nu am nicio adresă de email, nimic. Dacă aș ști numele unei singure persoane, i-aș scrie pur și simplu să ne întâlnim, să le explic despre ce este vorba și să le cer ajutorul. Cred că s-ar afirma și ei prin treaba asta cu ceva pozitiv.

Eu o ascultam de parcă urmăream un film al cărui final îl știam deja: avea să fie fericit. Atât de calm vorbea.

Probleme și decizii în familii

– Dar nu asta ar fi problema. Până nu trimitem dovezile de obținere a vizelor și ale biletelor de avion, nu suntem considerați înscriși și, așa cum ți-am spus, majoritatea cazurilor din trupă sunt sociale. Situația unei fete de 16 ani și cea a unui băiat de 11 ani sunt cele mai serioase.

Mama fetei e femeie de serviciu, iar tatăl ei este plecat în Franța, nu stim ce face acolo, însă nu se îngrijește în niciun fel de cei 4 copii ai săi. Deși știe că fata face dansuri de atâția ani și știe despre ce e vorba acum, nu a vrut să-și dea acordul ca să iasă din țară. Ne-am rugat, am făcut tot ce era posibil! Dacă tatăl nu este de acord nu o putem scoate afară din țară și mai mult, fata nici nu are pașaport, deci întâi trebuie să-i facem pașaport.

Ne-a ajutat o doamnă avocat care ne-a spus că un judecător ne poate da acordul în locul tatălui și a depus la instanță o Ordonanță Președințială. Instanța ne-a dat câștig de cauză, însă cei de la Pașapoarte nu vor să îi facă pașaport până nu le ducem sentința definitivă în original.

Oricum termenul de trimitere a rezervării biletelor a expirat, dar ne-a ajutat și aici Cătălin și a corespondat cu organizatorii, le-a explicat și am obținut o derogare.

Părinții băiatului aveau o condiție materială grea și au plecat în ianuarie în străinătate la muncă. Știind că am fost admiși la competiție, l-au lăsat în grija bunicilor, care cât pot câștiga?

Mai e și situația altei fetițe, ai cărei părinți au salarii foarte mici. De fapt avem doar 2 copii cu o situație familială, socială bună care-și permit costurile. În rest numai probleme. Deci îți dai seama ce ar însemna o astfel de ieșire și reușită pentru ei!

Ascultând-o, încercam să mă pun în locul ei: un artist care-și iubește meseria. A câștigat participarea la un concurs internațional și-ar trebui să se concentreze doar pe latura artistică şi ce ţine direct de ele,  cel mult să gestioneze formalități de înregistrare și participare, dar atât! Restul să facă alții.

Carusel de griji și dorințe

Ascultând-o, am asemuit-o angajatelor din centralele telefonice mai vechi. Pentru-a face legătura corect între oameni, aveau de ales dintre zeci de fire colorate din faţa ochilor, scoate-bagă, scoate-bagă, fii atent şi ce se spune-n cască.

Pe lângă banii pe care trebuie să-i strângă, Alina are și grija situației personale a copiilor, de rezolvat probleme juridice pentru a ieși din țară, cea a pașapoartelor, respectarea termenelor, obținerea vizelor, repetiții, câți metri de material intră la o fustă de țigan și de unde pot lua material fin care să nu facă cute și să se muleze pe corp și tot așa mai departe.

– Maria, avem un perete de trofee! Am câștigat la San Remo junori locul II și eram abia în al doilea an de existență, „Euroasia”, în 2010 si 2014, am câștigat trofeul, la „Festivalul de Dans” de la Novisad aici am castigat tot ce se putea castiga: la o secțiune tot podiumul a fost al nostru, locul I trupa „Dance world”, locul II  „Dance world” , locul III  „Dance world”! Știi cât îmi doresc pentru copii să aibă experiența asta?

I s-au umplut ochii de lacrimi.

– Nu e vorba de mine, dar cine știe câți dintre ei vor mai avea ocazia să vadă lumea, să iasă din țară? Nu mai zic să ajungi la Hollywood! E șansa lor acum!

În taxele de participare sunt incluse și workshop-uri cu personalități în domeniile artistice. Spre exemplu, cei care merg la secțiunea de muzică îl vor avea pe profesorul lui Michael Jackson. Toate atelierele sunt incluse în preț. Îmi doresc tare mult să participăm! Iar dacă participăm, neapărat trebuie să ajungem în semifinală. Măcar atât! Am fi vicecampioni, mi-a zis Alina foarte stăpână pe ea.

A fost primul moment al discuției noastre când i-am simțit exigența și și-a schimbat puțin tonalitatea vocii.

– Dar și regulile sunt foarte stricte. La niciun alt concurs nu am avut astfel de reguli. Însoțitorii sau instructorii echipei nu au voie să stea în culise ca la alte concursuri. Să nu le pot da eu așa un imbold mic în umăr fiecăruia înainte să intre…. nici nu vreau să mă gândesc cum va fi! Ei care sunt obișnuiți să mă caute din priviri după ce ies de pe scenă, nu vor avea de unde să mă ia.

Apoi ești filmat din primul moment în care te-ai cazat (toți participanții sunt obligați să se cazeze la un singur hotel din Los Angeles, Hollywood , Long Beach), la punctaj contează cum se comportă membrii echipei între ei, cum se ajută, tot felul de amănunte. Sigur, ponderea lor nu e foarte mare în punctaj, dar contează.

Echipele trebuie să stea împreună, adică atunci când una se duce la un atelier cealaltă se duce și se plimbă prin oraș. Nuuu, trebuie să stea cu ceilalți la atelier. Dar regulile astea stricte îmi dau și încredere că este un concurs profesionist, obiectiv!

Între timp, antrenamentele

Acum ne ajută la pregătire Claudiu Varlam, pe partea de gimnastica și Laura Toader pe partea de balet. Am introdus elemente de acrobație, Claudiu este dublu campion mondial la gimnastica și el e campion mondial la acrobație și campion mondial la gimnastică. A dansat în Trupa Aeros din America și la Premiile Grammy cu Beyonce. Nu ne ia niciun ban. Laura este prim balerina la Opera Romana și se vede o dată pe săptămână cu copiii.

– Bine, dar de câți bani aveți nevoie ca să ajungeți acolo? La fel de calmă ca și până atunci, deschide materialul de prezentare pe care mi-l pregătise și se duce la pagina de calcule.

– Uite, o să îți explic eu puțin că nu știu dacă se înțelege exact. (n.a. calculele sunt foarte amănunțite, pe cazare, participare, garanții și tot ce trebuie). Până pe 30 martie trebuie să achităm 14.330 USD, care includ taxele de participare, taxele de însoțitor și întocmire și redactare dosar, toate obligatorii și oficiale, ca să zic așa. Singurul loc unde intervin eu este că nu iau niciodată la competiții părinți cu mine. Sunt prea multe emoții, se-ncurcă borcanele.

Până până pe 20 aprilie trebuie să achităm 15.720 USD, cazarea în camere de 4 locuri care sunte cele mai ieftine. Dacă nu, ele se ocupă și vom fi nevoiți să luăm camere de 2 locuri care sunt foarte scumpe.

Mai sunt şi cheltuielile de transport: am găsit o agenție de turism care s-a oferit să ne ajute și ne-a găsit bilete de avion la 885 USD. În mod normal costă 1200 USD dacă mergi cu companii mari. Zborul acesta mai ieftin ajunge la ora 16.30, iar înscrierile se fac doar între 14 și 17 așa că va trebui să plecăm cu o zi mai devreme, să plătim o noapte în plus de cazare. Dar chiar și-așa, am făcut calculele și ieșim mai ieftin decât dacă am lua bilete de 1200.

Apoi la costurile de transport trebuie să punem și taxiurile pentru că de la Los Angeles până la Hollywood nu ai cu ce să ajungi, iar un taxi nu ia mai mult de 4 persoane. Deci și pentru transport ne-ar trebui 22.000 USD și asta cât de urgent se poate.

Cu costurile pentru costume, pe care eu le-am socotit la 2500 USD, deși este o sumă nerealistă dacă mă gândesc doar la cât costă o fustă, cheltuielile se ridică la 30.252 USD. Și asta pentru un singur grup! Suntem 2, deci e dublă suma. Avem nevoie de 60.504 USD!!

– Păi și de ce ai scris atunci sume mici la costume, dacă ele costă mai mult? o-ntreb.

– Pentru că nu pot explica costurile imediat ce dau cuiva materialul nostru de prezentare și dacă vede omul sume mari la costume zice că ceva nu e-nregulă. Nu are de unde să știe că o fustă de țigan are 16m de material și că, de fapt trebuie 2 fuste, chiar dacă la cea de dedesubt nu intră atâta material, că la alt dans îmi trebuie nu știu ce material ca să stea întins pe corp și să pot prinde cutii strivite de el care să și poată fi date jos ușor la final.

Dorința secretă

Dacă-ți zic ceva, o să râzi de mine.

– Nuu, spune-mi!

– Poți să-și închipui că-mi pare rău că nu îi pot duce pe copii să vadă New York-ul? Pentru că ei știu din „Singur acasă” de Central Park, visează la Statuia Libertății. Și își doresc să le vadă, dar efectiv nu am cum! Costurile interne cu transportul sunt enorme și când le-am zis asta mi-au spus că „nu-i problemă, mergem cu autocarul. ” Cu avionul facem 4-5h, cu autocarul nu vreau să mă gândesc cât am face, dar ei așa sunt obișnuiți că peste tot unde mergem, ne ducem cu autocarul și atunci ei cred că putem merge tot așa și economisim și bani.

– Cum o să faci rost de bani?

– Nu știu, Maria! Chiar nu știu, mi-a răspuns oftat. Am depus dosar şi la Ministerul Culturii, încerc tot ce se poate! Sunt datoare să mă lupt. Copiii mă iubesc foarte mult, își pun toate speranțele în mine și nu pot să-i dezamăgesc. Legătura dintre noi e foarte strânsă legătura dintre noi. Păi vara, când mergem și la „Festivalul de la Mamaia ” și la  „Festivalul Tinereții ” stăm câte 3 săptămâni legate împreună.

Dormim 6-7 în cameră, pe saltele gonflabile, râdem, gătim împreună. Suntem ca o familie. Eu i-am dus la doctor când a fost nevoie, i-am șters când au făcut pe ei. Îmi aduc aminte de Festivalul de la Novisad.

Am fost în top 10 cele mai bune compoziții coregrafice din 1.000 și ceva de momente.

După ce ne-am luat premiul, a trebuit să dansăm. Copiii aveau fața acoperită cu un fel de plasă pentru că din partea de sus, de pe creștetul capului prinsesem niște cutii de băuturi răcoritoare presate. Ne strigaseră și exact când trebuia să intrăm pe scenă, uneia dintre fetițe i s-a făcut rău. De la emoții, oboseală (au intrat să danseze aproape de miezul nopții), lipsa de aer, era cald plus ce avea pe față și a vomitat pe loc.

Prin plasa pe care o avea pe față și pe care nu o puteam da foarte repede jos, făcea parte din coregrafie și era prinsă foarte bine pentru a nu cădea în timpul dansului. Maria, am șters-o c-un șervețel și-atât!

Efectiv a zburat de lângă mine când ceilalți au început să alerge către scenă și așa a dansat, cu voma care-i mai rămăsese pe față. Mi-a spus când a revenit că nu putea să mă dezamăgească și să nu intre. Îți dai seama c-aş da orice să le-mplinesc un vis!

FInalul e al fiecărui cititor

Alina nu e teatrală. Pe parcursul discuției nu i s-a schimbat tonul, lacrimile și le-a șters imediat când au apărut. Eu, în situația ei aș fi sărit de pe scaun de fremătare, de agitație. N-o pot bănui nici de-o anume siguranță și încredere, aceea că va face rost de bani.

Sunt convinsă că liniștea pe care am văzut-o și care, spune ea, e aparentă pentru că, de fapt e o fire foarte agitată, vine din pasiuni: pentru dans și copii. E toat-o energie și un suflet pentru ei și asta cred că-i dă încrederea că e pe drumul cel bun, mai presus de orice!

– Câți bani aveți acum, Alina?

– Avem 2500 Lei în cont.

Diferența dintre cât au nevoie și cât au efectiv, este enormă. Recunosc, m-a descumpănit puțin, dar m-am regrupat imediat pentru că tenacitatea, blândețea și profesionalismul ei pot muta munții din loc.

Însă răspunsul pe care mi l-a dat la-ntrebarea ce-și dorește cel mai mult și mai mult, mi-a tăiat toate gândurile:

– Îmi doresc copiii să fie mândri de meseria asta, că sunt dansatori! E o mentalitate că dansatori sunt cei care prestează la bară, dansează în cluburi, dar nu e așa. Dansul e o artă și vreau ca lor să nu le fie rușine să spună că se ocupă cu asta și peste ani! Știi, dansatorii sunt încadrați în Codul Muncii în aceeași categorie cu minerii!

Și mai îmi doresc să aibă și ei parte de sunetul a 6000-7000 de aplauze cum am văzut eu la un spectacol în străinătate! Este o senzație unică!

Când am venit la-ntâlnire, știam doar că mă întâlnesc c-o fată care are-o de o trupă de copii care dansează și c-au câștigat un concurs internațional ce se va ține la Hollywood. Mi-am închipuit că e vorba de copii talentați cu siguranță, dar sunt atâția ca ei.

Pe măsură ce am ascultat-o pe Alina, am înțeles că era vorba de multe. Dincolo de dragostea pentru dans și copii, este dorința de a-i ajuta pe cei talentați, dar c-o situație materială precară, să-și însușască arta la un nivel competitiv și să participe la concursuri.

– Din păcate, talentul nu caută familiile cu posibilități materiale!, mi-a spus la un moment dat.

Este motivul principal pentru care și-a înființat asociația.

Dacă tot ce v-am povestit nu e suficient de puternic cât să miște ceva în voi, să vă facă să vă scormoniți prin buzunare sau s-o contactați pe Alina pentru-n ajutor în natură (materiale, mână de lucru în croitorie, orice mai are nevoie), atunci chiar nu mai am ce să zic!

Iar dacă România va fi reprezentată la Campionatele Mondiale ale Artelor să nu v-aud pe careva că vi-i asumați, îi pomeniți ori vă lăudați cu „dragii noștri copii! „,  fără să-i fi ajutat un pic! Să nu v-aud, că nu știu ce vă fac!

Ce şi cât poate, știe fiecare dintre voi, eu știu sigur însă că puteți distribui articolul! Să afle lumea de ei!

Eu am donat 100 Lei pentru Asociația „Colorăm zâmbete” în Contul IBAN: RO35 BACX 0000 0012 3728 6000 deschis la Unicredit Tiriac Bank.

Conturi pentru valute, deschise la aceeași bancă:

– EURO: RO08 BACX 0000 0012 3728 6001

– USD: RO78 BACX 0000 0012 3728 6002.

Codul fiscal al asociației: 31634130.

Școala de dans „Dance world”: http://dance-world.ro, Facebook: Școala de dans „Dance world”

Alina: alina_cimpoieru@yahoo.com, Facebook: Alina Cimpoieru.

Toate fotografiile aparțin Școlii de dans, dnt luate de pe pagina de facebook și site.

Categorii:  Din mers, Portrete

Comentarii

  • Publicat aprilie 22, 2016 23:00

    emanuel tanjala

    Sper ca acesti copii sa gaseasca si ajutorul de la Centrul cultural din New York. Sunt formidabili si trebuiesc ajutati. este bina caromanii din Statele unite sa ii ajute si mai bine ca cei din aria Los Angeles si din intreaga californie sa mearga la spectacolul lor. Le doresc un mare succes.
    • Publicat aprilie 23, 2016 06:08

      Maria Mazilu

      Până în urmă cu 2 săptămâni când am vorbit cu Alina, nu strânseseră încă banii. Nu ştiu ce vor face, mai ales că 2 famii au vrut deja să-şi retragă copiii din competiţie pentru că nu puteau acoleri nişte costuri imediate (nu mai ştiu de ce erau legate) de 2000 lei (estimativ 650 usd). Dar familiile celorlalţi copii au preluat ei plata acelor bani. Dar nu se pune problema să achite restul cheltuielilor. Alina a despus dosar pentru solicitarea de fonduri de la o asociaţie pentru copiii dotaţi, de la Ministerul Culturii, dar răspunsul una im a fost că nu corespunde condiţiilor de acordare a banilor. A fost invitată la televiziuni la ore de maximă audienţă. Nimic. Eu am făcut publicitate acestui articol pe facebook în speranţa că oamenii vor fi impresionaţi şi vor ajuta cu bani. Nimic. Unii au reacţionat distribuind articolul şi asta a fost tot. Am donat eu şi un amic câte 100 lei (30 USD). Dacă ar fi contribuit fiecare măcar cu 20-30 usd, s-ar fi strâns bani. Am crezut că românii din afara ţării vor fi mai implicaţi, mai ales că ei ştiu ce-nseamnă munca! Poate un noroc, de undeva să îi ajute cineva.